Adormirea Maicii Domnului

Adormirea-Maicii-Domnului

În 15 august, atât credincioșii din Biserica Ortodoxă, cât și cei din Biserica Catolică sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare. Deși sărbătoarea nu a fost consemnată în Evanghelii, ea apare în tradiția bisericii în scrierile unor părinți orientali cum sunt: Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului, Sfântul Ioan Damaschin și Patriarhul Modest al Ierusalimului.

Tradiția spune că Hristos S-a hotărât să o aducă pe mama Sa lângă El și l-a trimis pe îngerul Gavril cu trei zile înainte de moartea ei ca să îi transmită cuvintele lui Hristos: “Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare”. Fecioara este cuprinsă de dorul de a-și revedea Fiul și merge la Muntele Măslinilor pentru a se ruga. În drumul ei către Muntele Măslinilor, pomii de pe munte se plecau în fața ei. După rugăciunea de pe munte se întoarce acasă, iar când intră în casă, casa începe să se cutremure. Aprinde lumânări și Îi mulțumește lui Dumnezeu, după care își cheamă rudele și vecinii să o ajute să pregătească casa și cele necesare pentru îngroparea ei. De asemenea, le vestește tuturor cuvintele vorbite de înger, dar le arată și darul pe care l-a primit, și anume o crenguță înfrunzită de finic. După moartea fecioarei, apostolii și credincioșii așază trupul ei în Ghetsimani.

Există numeroase tradiții și obiceiuri legate de această sărbătoare. Cel mai important aspect este acela că sărbătoarea deschide sezonul nunților, perioadă care durează până la postul Crăciunului. 

Ciobanii, în ziua de Sfânta Maria Mare, își coboară turmele de oi de pe munte deoarece anotimpul călduros s-a încheiat.

Printre obiceiurile acestei sărbători este acela că oamenii merg la biserică pentru a se ruga Fecioarei Maria pentru sănătate, căsătorie, nașteri ușoare, vindecări. Fetele nemăritate care doresc să își găsească ursitul trebuie să poarte în sân un fir de năprasnic și să se roage Maicii Domnului ținând candela aprinsă. Năprasnicul are puterea de a aduce dragostea. În unele zone, fetele nemăritate își pun busuioc sub pernă pentru a-și visa ursitul. Este o zi în care plantele de leac prind putere vindecătoare atunci când sunt culese de fetele nemăritate și pot să vindece tot felul de boli.

Oamenii care nu respectă sărbătoarea își vor avea recoltele blestemate și fără roade, iar dacă vor lucra în această zi, animalele li se vor îmbolnăvi și gospodăria li se va destrăma.

Există și o tradiție legată de foc, în multe sate, nu se aprinde focul cu două zile înainte de această sărbătoare. Se spune că în caz contrar, oamenii riscă să se îmbolnăvească, să le ia foc gospodăriile, iar cei care mănâncă mâncare gătită la acest foc sunt în pericolul de a lua boli care pocesc.

În unele sate transilvănene, se crede că, dacă în ziua de Sfânta Maria Mare înfloresc trandafirii, toamna va fi lungă și călduroasă.

Adormirea Maicii Domnului este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox, dar este și un moment de referință pentru separarea zilelor călduroase de cele reci care vor urma. Aduce cu sine o serie de tradiții populare și obiceiuri interesante care demontrează bogăția spirituală a poporului român.

Echipa Hotel Ambasador