Dragobete cu multă dragoste!

MCZoYXNoPWUwNTQ0M2NmYThhZmU3MTkxMzU1ODQxZjNmMTNlMjAw.thumb

Există vorba în popor: „Azi e Dragobetele, se sărută fetele …”. Sărbătoarea Dragobetelui este o sărbătoare populară străveche de origine dacică. Dragobetele întruchipează zeul tinereții, al veseliei și al iubirii în mitologia autohtonă. Personajul, numit conform unor legende populare, Cap de primăvară, Năvalnicul, Logodnicul Păsărilor, nu este nimeni altul decât fiul babei Dochia care fusese un flăcău frumos și foarte iubitor. Acesta seducea femeile care îi ieșeau în cale, devenind astfel un simbol al dragostei.

Sărbătoarea Dragobetelui în simbolistica ei reprezintă începutul, dar și sfârșitul unui anotimp, reînsuflețirea naturii, sfârșitul desfătărilor lumești deoarece începe Postul Paștelui.

În jurul acestei sărbători, au luat naștere o serie de obiceiuri și tradiții. Tradiția spune că fetele și femeile care nu au fost sărutate în această zi vor fi singure tot anul. Totodată, în sate se credea că fetele care ating un bărbat dintr-un sat învecinat vor fi drăgăstoase tot timpul anului. În privința bărbaților, ei ar trebui să aibă relații cordiale cu persoanele de sex feminin, nu ar trebui să se angajeze în certuri fiindcă îi va aștepta o primăvară și un an cu ghinion. Și băieții, și fetele au datoria de a fi bine dispuși și veseli în această zi pentru a avea tot anul parte de iubire.  

Sărbătoarea fiind una a renașterii, reînsuflețirii naturii, nu ai voie să sacrifici animale. De asemenea, nu ai voie să cârpeşti, coşi, speli sau să calci nimic de Dragobete. Singurul lucru pe care ai voie să îl faci este curăţenia în casă, primenind căminul pentru ca anul ce vine să fie cu spor, belşug şi dragoste pentru toţi cei ce locuiesc în casă.

În vremurile străvechi și în unele zone chiar și în prezent, de Dragobete tinerii îmbrăcați în haine frumoase obișnuiau să se adune în păduri și să culeagă primele flori ale primăverii. Culesul florilor se făcea cu voie bună, cu cântece și cu un fel de joc numit zburătorit. Dacă, întâmplător, se nimerea să găsească și fragi înfloriți, florile acestora erau adunate în buchete ce se puneau, mai apoi, în lăutoarea fetelor, în timp ce se rosteau cuvintele: „Flori de fragă/ Din luna lui Faur/ La toata lumea sa fiu dragă/ Urâciunile să le desparți”. 

La ora prânzului fetele obișnuiau să alerge către sat în timp ce băieții le fugăreau în încercarea lor de a le prinde și de a le săruta. Dacă băiatul îi era drag fetei, aceasta se lasa prinsă și sărutată. Semnificația sărutului în acest caz era un echivalent al logodnei și al înfiripării iubirii dintre cei doi. Seara se anunță logodna în cadrul comunității satului și a membrilor celor două familii. Participanții la sărbătoare, erau potrivit tradiției considerați binecuvântați în acel an, bucurându-se de toate din belșug, fiind feriți de boli. O superstiție din popor spune că persoanele care nu sărbătoreau aceasta zi erau pedepsite să nu poată iubi în acel an.

Dacă timpul era urât, dacă era foarte frig, ploua sau ningea, tinerii se strângeau într-o casă „să facă de Dragobete”, să petreacă, să lege prietenii, să se țină de jocuri și ghidușii. În anumite zone fetele tinere obișnuiau să arunce acuzații pentru farmecele de urăciune făcute împotriva rivalelor în iubire. De asemenea, tinerii flăcăi își crestau ușor brațul în forma unei cruci și își atingeau tăieturile rostind jurământul de a rămâne pe viață frați de sânge.

Astăzi Dragobetele nu mai este o sărbătoare atât de cunoscută, locul lui a fost înlocuit treptat de Sfântul Valentin, o sărbătoare occidentală ținută pe 14 februarie. Cele două figuri ascund înțelesuri foarte diferite, Dragobetele autohton este un bărbat frumos și neastâmpărat, iar Valentin un sfânt blajin și generos.