Povestea Blvd. General Gheorghe Magheru

Bulevard G-ral Gheorghe Magheru
Bulevard G-ral Gheorghe Magheru

Hotelul Ambasador a fost construit pe Bulevardul General Gheorghe Magheru în epoca de aur a Bucureștilor, perioada în care se produceau transformări cu viteza luminii, se construiau zgârie-nori și se circula cu automobile Ford. Bulevardul Magheru unde a fost construit modernul hotel Ambasador, arăta din ce în ce mai asemănător cu o stradă newyorkeză. De-a lungul lui se înălțau cele mai avangardiste și stilate clădiri. De asemenea, aceasta era artera cea mai comercială a vremii.

Povestea bulevardului începe la 1900 când edilii orașului l-au conceput pentru a fi o porțiune între Piața Romană și Calea Șerban Vodă cu scopul de a elimina aglomerația de pe Calea Victoriei. La acea dată, Calea Victoriei era atât de frecventată de bucureșteni, încât mai târziu s-a dat o lege care avea să reglementeze circulația fiindcă cei ce ieșeau la promenadă aproape se călcau în picioare.

În preajma Primului Război Mondial, s-a realizat o porțiune cuprinsă între Piața Universității și strada Ion Cîmpineanu care a fost denumită Ion C. Brătianu, mai târziu Take Ionescu, ca în final, până în ziua de astăzi, să poarte numele de Bulevardul General Gheorghe Magheru. A doua etapă a realizării acestui bulevard, a fost perioada 1923-1930, când această porțiune a înflorit și a devenit cea mai modernă arteră bucureșteană. De-a lungul lui s-au construit clădiri cu peste 10 etaje din beton armat cum au fost blocul Carlton, prăbușit în 1940, în urma unui cutremur, blocul și cinematograful ARO, care acum se numește Cinema Patria, blocul Scala, garajul Ciclop, prima parcare supraetajată din București, faimoasele hoteluri Ambasador și Lido. Cu toate acestea, până în anul 1950, modernul încă se mai împletea cu vechiul, noile construcții coexistau pe alocuri cu vechile case boierești.

O altă poveste interesantă este cea a personalității care astăzi i-a împrumutat numele bulevardului, Generalul Magheru. În 1803, se naște ca al doilea fiu al preotului Ion și al preotesei Bălașa, la 16 ani intră într-o ceată de haiduci luptând împotriva turcilor. Faima curajului său merge atât de departe, încât la nici 20 ani ajunge comandant militar în oastea de panduri a lui Tudor Vladimirescu. Câțiva ani mai târziu participă la războiul ruso-turc și primește rangul de căpitan de panduri, iar pentru vitejia excepțională este decorat de țarul Rusiei, Alexandru I, cu Ordinul Sf. Ana în grad de cavaler, oferindu-i-se o sabie de onoare. În bătălia de la Șișești, Gheorghe Magheru reușește să salveze orașele Târgu-Jiu și Craiova de ocupația otomană. Victoria de la Șișești obținută de Magheru a fost decisivă pentru soarta războiului ruso-turc de la 1828-1829, rușii de partea cărora a luptat, au reușit să câștige astfel războiul. În anul 1831 a refuzat să se înroleze în armată din cauza unui conflict deschis cu camardul său Ion Solomon în regimentul căruia ar fi fost înrolat, dar și pentru că a fost nemulţumit cu gradul de căpitan pe care l-ar fi primit, în comparaţie cu fiii boierilor care primeau grade mai mari, în ciuda lipsei de experienţă. A fost unul dintre principalii lideri ai Revoluţiei de la 1848. A fost membru al societăţii secrete Frăţia, iar Adunarea de la Islaz, din iunie 1848. A refuzat să pună în aplicare ordinele represive ale domnului şi a făcut parte din al doilea guvern provizoriu ca ministru de Finanţe. A devenit membru în Adunarea ad-hoc din Ţara Românească, după care a făcut parte din Adunarea Electivă care l-a ales ca domn pe A.I. Cuza, la 24 ianuarie 1859. După abdicarea lui Cuza a devenit membru al PNL, deputat în mai multe rânduri şi preşedinte al Adunării Deputaţilor în anul 1876.

După șaptezeci de ani de la moartea sa, în 1948, bulevardul care înainte se numise Ion C. Brătianu și Take Ionescu primește numele de General Gheorghe Magheru, nume adoptat după al Doilea Război Mondial când comuniștii au ajuns la putere. Bulevardul Magheru rămâne martor al unei epoci care se stingea, al unor construcții Art-Déco ce făceau senzația vremii. Hotelul Ambasador construit pe acest bulevard este și el o dovadă și un document ce amintește de eleganța și efervescența timpurilor când Bucureștiul se dorea a fi Micul Paris sau Micul New York.